U celu, u mari,a terra,
l’omini boni e l’omini tinti
i criasti tu,
i mammi chi chi crisciunu i fighhi
nti l’amuri toi, i criasti tu.
Eu non sacciu si sugnu cridenti
Ma a ttia mi rivugia, ora non
Mi ricordu mpi quali malattia,
na promessa ti fici
chiddha chi forsi non mantinni mai.
L’omini sbaliunu e tu i pirduni
Comu sugnu sicuru chi pirdunasti a mia,
ma rintra i mia ancora non capiscia
u to vuliri, pirchi e nucenti tu i fai suffriri,
non annu curpa a l’occhi mei,
forsi pirchi eu non canusciu u disegnu toi,
ma armenu facci finiri u so caminu
nta gioa e senza duliri,
duluri chi già patiru quando mammi diventaru,
si a gioia sintiru, senza rimpiantu pu duluri chi patiru,
a vita ai fighhi dedicaru sagrificadu a vita soi
senza rimpiagiri mai,
ora tu dacci o to amuri senza pena e senza duluri